Ciolloi's avatar

Ciolloi

Ciolloi b.
0 Watchers8 Deviations
1.9K
Pageviews
Artist // Professional // Varied
  • Romania
  • Deviant for 13 years
Badges
Llama: Llamas are awesome! (3)
My Bio
Doamne, încă scriu. Asta mă menţine viu. Apăs încet, ritmat pe bucăţi însemnate de plastic pentru a reda prin propriul algoritm cuvinte. Trec peste foaie şi nemuritorul stilou din pană. Căci tasta (bucată din plastic aflată pe o tastatură cunoscută sub numele de buton) îmi este visul, realitatea şi abisul. Fără resentimente şi compromisuri căci stiu că aşa o să rămân. Sunt supus greşelilor pentru ca sunt om. Iar dacă îmi zic artist, asta nu mă scuteşte de greşeli. NU regret nici o greşeală. În rest predau şi mă prezint în forma cea mai simplă redând pe display cuvântul în forma desăvârşită. Mă identific cu ceva calităţi dar mai ales defecte şi incerc să vorbesc pe îndelete. Sunt un om obişnuit cu buget limitat în căutarea adevărului realist. Nu am fani şi sunt de bani gata (adică sunt gata banii). Poate sunt demodat fiindcă îmi place muzica veche. Nu am o stea pe umăr şi nici pe cer, poate nu o văd de norul ce-mi stă deasupra capului. Viziunea mea e o confesiune şi o carieră în cazul în care o să scot materiale bune. Mi-aş dori încredere şi înţelepciune iar dacă am material bun, promit că voi scoate materiale bune.
Doamne încă scriu. Asta mă menţine viu. Îţi scriu des, din faţa computerului. Bine, tot timpul scriu de aici. Îţi scriu propoziţii reci, seci pe care poate le înţelegi, poate le legi ori poate nu şi atunci pleci. Prefer să nu mă placi decât să îmi spui că-s marfă sau cool pentru a-ţi scrie poveşti. Cât despre mine, caut adevărul realist în scrieri, fotografii şi filme. Cât despre tine, să ma treci prin filtrul minţii, însă să nu te gândeşti să mă aşezi în rând cu genii sau cu sfinţii.

Prefer să ştiu că citeşti Noul Testament decât să pui articolele mele în loc de scrieri bune doar pentru sunt puţin mai modern. Prefer să laşi acest site de o parte şi să citeşti o carte şi aşa să îţi cauţi singur calea.
Aşa mi-a spus un drag prieten. Mi-a spus ceva despre realitate, despre eternitate. Nu l-aş fi crezut dacă nu ar fi avut fapte pe de-a lungul vieţii care-mi facă toate gândurile şi scrierile neînsemnate. Dacă nu înţelegem şi doar ştim e vai de noi, căci suntem goi şi uscaţi, risipim lipsindu-ne de limite şi regretăm apoi. . . Filozofia mea e foarte simplă. Cugetă, altfel viaţa nu merită trăită. Trebuie sa fim şi sinceri nu doar sinceri căci poate ăsta este ultimul paragraf care-l scriu.
Vreau lacăte pentru urechi, căci sunt porţi către intelect iar acum în timpuri ca acestea am tot mai multă nevoie de ele. Mai vreau o busolă pe nume, conştiinţă. Nu sunt un trup cu suflet. Sunt un suflet blocat în acest trup în spirit ţinut numai de credinţă.
Nu am scris articole demne de cărţi groase şi importante, dar am scris articole cu lacrimi în ochi trămurând tot, nu din beci, lagăre sau de pe bloc (deşi aş fi vrut). Am scris amarul frumos, am scris cu folos, am scris şi fără rost, am scris şi bine şi prost, am scris şi bucuros. Am scris pentru mine dar mai ales pentru toţi, am scris sus în vale şi păşind pe mare şi pentru fata şi pentru arta ce sălăşluiesc în mine.

Mulţumesc celor care nu le mulţumesc. . . imbecililor si idioţilor care mă inspiră în fiecare zi, fetelor fară caracter care se schimbă de la o zi la alta şi au doar bani în sufletele lor şi îmi dau idei chiar dacă ideile lor nu mă prea ajută. Mulţumesc ''orbilor '' care spun că nu fac nimic şi să mă las, să trăiesc normal şi să nu am nici un hobby, să fiu un robot precum ei, pentru că fără ei nu aş fi avut cum să ştiu să visez să nu fiu ca şi ei. Mulţumesc celor care m-au rănit şi judecat după îmbrăcămintea ce o purtam şi o port. Mulţumesc canalelor de televiziune pentru că îmi arată în fiecare zi retarzi şi mă face să nu îmi doresc să fiu ca ei. Mulţumesc oamenilor care mi-au cerut sfatul şi nu au ţinut cont de el. În final aş vrea să îmi mulţumesc mie pentru ca sunt un aşa idiot din cauză că tolerez toate şi tot şi pe toţi.
Mă opresc aici pentru ca persoana care îmi dictează, nu mai are idei. El este cel care îmi scrie articolele, este un bătrân bărbos de 82 de ani cu ochelari trecut prin viaţă şi când doresc el îmi scrie orice despre idioţi care cred că acest bătrân exista.

Şi acum serios şi cu sinceritate, MULŢUMESC celor care ma susţin, se uită la scurt metrajele mele şi îmi citesc blogul şi chiar celor care îmi dau LIKE fiindcă acei oameni ştiu că eu îl dau mai departe copiilor săraci şi bolnavi ca să salvăm planeta împreună. Pace !

Profile Comments 7

Join the community to add your comment. Already a deviant? Log In
Thanks for the support!
Also you can check out my new video: How to make a Wildstyle graffiti letter HD [link]
;)
Heya! Thanks so very much for the fave here: [link] I appreciate it!!! :iconilikeitplz:
Thanks for the :+fav: ^-^
Hi,Ciolloi! I'm from :iconalltheuglydeviants: ! We noticed you left the group, and we wish you luck on the rest of your devaintArt career! But we want to make sure that you didn't leave because of any bad experience at the group, so please if anything or anyone has made you have a bad experience, please let us know!
Heya! Thanks for the fav! :heart: I invite you to check out the rest of my gallery sometime! :la:
Thank you for joining :iconalltheuglydeviants:! We are honored to have you and hope you will enjoy your stay!
:wave: welcome to :iconcreation-inspiration:
this is the group where creation unites
here are a few rules of the group
more information is here
for the rest I wish you a great time at Creation-Inspiration
and feel free to upload your creations anytime ^-^
regards, Crew Of CI